WebSphere Extended Deployment introduce un tip nou de server denumit On Demand Router (ODR). ODR este un server special care acţionează ca un proxy sau intermediar pentru cererile HTTP şi serverele de aplicaţii, angajat să finalizeze acele cereri. Acesta nu este un concept nou, deoarece majoritatea utilizatorilor WebSphere sunt obişnuiţi cu servere proxy şi funcţia lor. Totuşi, ODR are anumite abilităţi speciale unice.
ODR conţine o componentă numită ODC (On Demand Configuration). ODC încearcă automat să obţină informaţii despre toate serverele de aplicaţii WebSphere Extended Deployment şi aplicaţiile implementate în celulă. ODC va configura dinamic regulile de rutare la runtime pentru a permite ODR să ruteze precis cererile HTTP către acele servere de aplicaţii.
După creare, ODR va fi capabilă efectiv să ruteze cererile HTTP către noduri WebSphere Extended Deployment.
ODR are capabilitatea suplimentară de a ruta lucrul către noduri care nu sunt WebSphere Extended Deployment. Această funcţie permite unei întreprinderi să beneficieze de avantajul abilităţilor de rutare unică pe care ODR le are pe nodurile care nu sunt WebSphere. ODR rutează lucrul către servere care nu sunt servere XD în acelaşi mod, dar cu unele configuraţii diferite. Abilitatea dinamică a ODR nu se extinde complet în afara mediului XD, aşa că ODC nu este operaţional. Totuşi, opţiunile avansate de configuraţie extind abilitatea ODR.
Când rutarea funcţionează dincolo de nodurile WebSphere Extended Deployment, trebuie să vă configuraţi ODR cu cluster-e de servere generice, grupuri URI şi reguli de rutare.
Cluster-ele de servere generice definesc limitele, sau punctele finale ale unui cluster, dar ODR aplică reguli de rutare cererilor primite, care la rândul lor trag grupurile URI în cluster. De fapt regulile de rutare devin legătura care relaţionează cluster-e de servere generice cu grupuri URI.
Într-un mediu omogen WebSphere Extended Deployment, funcţia ODC a ODR este automatizată şi creează şi actualizează dinamic tabela de rutare. Într-un mediu neomogen, cluster-ele de servere generice, grupurile URI şi regulile de rutare sunt utilizate pentru a crea rutere statice fără capabilităţile de rutare dinamică a aplicaţiilor şi de senzor server ale ODC.